Fiecare crede ca religia lui este cea adevarata cea reala
Daca ganditi din punt de vedere neutru ce religie credeti ca e cu adevarat ,,reala''?

Crestinimul ii cea mai mare religie din lume. Fiecare crede in ce vrea..

Eu cred ca Budismul e cea mai plauzibila religie ceva mai ,,avansata'' ca si Crestinismul adica se refera la toate vietatile la puterea noastra nu a unui Creator si e o religie foarte ,,grea'' deoarece necesita concentrare si intelegere.

Budismul este o religie şi o filozofie orientală care a originat în India în secolul al VI-lea î.Hr. şi s-a răspândit ulterior într-o mare parte a Asiei Centrale şi de Sud-Est. Se bazează pe învăţăturile lui Gautama Siddhartha ( Buddha Shakyamuni ), gânditor indian care a trăit între 563 î.Hr. şi 483 î.Hr..
De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase scindări, în prezent
fiind o religie foarte divizată, fără o limbă sacră comună şi fără o
dogmă strictă, clar formulată.
Budismul aparţine grupului de religii dharmice alături de hinduism şi de jainism,
păstrând o puterincă influenţă a elementelor constituente ale acestor
două religii. Mai este numit şi "Buddha Dharma", ceea ce înseamnă în
limbile sanscrită şi pali (limbile textelor antice budiste) "învăţăturile Celui Luminat".
după istoricii moderni), este confirmată de majoritatea cercetătorilor
din zilele noastre în pofida vechilor teorii din trecut care îl
considerau pe acesta mai degrabă un personaj mitologic. Cu toate acestea, biografia lui Gautama Buddha, aşa cum este ea prezentată de Asvaghosha în Buddhacarita
(cea mai veche relatare existentă a vieţii profetului) abundă de
elemente fantastice şi legendare. Budiştii consideră că prinţul Gautama Siddhartha s-a născut în Lumbini şi a fost crescut în Kapilavastu, aproape de actuala frontieră dintre India şi Nepal. Potrivit tradiţiei, tatăl lui Buddha era conducătorul unei formaţiuni tribale numite Sakya. Încă de la naşterea lui Gautama, un vizionar important din regiune, Asita, i-a prezis pruncului un destin proeminent în sfera sacerdotală^[2].
Tatăl lui Buddha are însă într-o zi un vis în care îşi vede fiul
părăsind palatul ca sihastru aşa că decide să îl protejeze de
realitatea ostilă care l-ar putea indispune şi l-ar putea determina să
aleagă calea ascezei. În ciuda acestor măsuri, Buddha reuşeşte să facă
patru incursiuni în afara palatului, întâlnindu un bătrân foarte
slăbit, un bolnav, un mort şi un călugăr. Primii trei îi revelează
efemeritatea existenţei materiale, datorită bătrâneţii, a bolii şi
respectiv a morţii, iar călugărul îi dezvăluie calea de a învinge
aceste suferinţe umane, şi anume prin religie. Prin urmare, Buddha
hotărăşte să părăsească oraşul şi să-şi abandoneze bunurile, urmând o
asceză deosebit de dură în junglele Uruvela. După şase ani însă, constată că acest timp de asceză nu îl ajută, nu îi aduce iluminarea^[3]. Este deseori ispitit de moarte (Mara) să renunţe la căutarea adevărului şi să se dedice numai comiterii faptelor bune ^[4].
Prin meditaţie, Gautama Siddhartha reuşeşte să îşi concentreze toată
atenţia asupra eliberării de suferinţă, capătă revelaţia reîncarnărilor
sale anterioare şi i se dezvăluie legea condiţionismului universal. În
cele din urmă capătă „deşteptarea” (bodhi - o traducere populară
în Apus este „iluminare”), la vârsta de 35 de ani, devenind cunoscut ca
„Buddha” ("cel iluminat") sau „Gautama Buddha”. Încurajat de zeul Brahma, Buddha petrece 45 de ani învăţându-i pe oameni despre dharma şi întemeiază budismul. La Benares,
Buddha îşi face pentru prima oară cunoscută învăţătura şi tot aici apar
primii călugări ai comunităţii budiste. Mai târziu, pe măsură ce Buddha
îşi răspândeşte religia, numărul adepţilor săi creşte considerabil, cei
mai importanţi dintre aceştia fiind Ananda (discipolul preferat a lui Buddha), Sariputra şi Maudgalyayna (doi prieteni din tinereţe). Întorcându-se în comunitatea sa natală, Buddha îl converteşte pe tatăl sau la budism dar şi pe Rahula, fiul său. Gautama Buddha a murit pe când avea în jur de 80 de ani, în Kushinagara (India),
în urma unui drum istovitor alături de Ananda şi a unei boli de
dizenterie. Conform legendei, Buddha a încercat să îl consoleze pe
discipolul său îndurerat spunându-i înainte de a muri: „Destul Ananda,
încetează să te chinui şi să jeluieşti...Cum poţi crede că ceea ce se
naşte nu moare? Acest lucru este cu neputinţă.” ^[5]
Budismul s-a extins pe întreg teritoriul subcontinentului indian şi în ţări învecinate (precum Sri Lanka), de-a lungul primelor cinci secole de la moartea lui Buddha. În cele două milenii care au urmat, a pătruns şi în Asia şi în toate celelalte continente.
Diviziuni


Învăţăturile şi organizarea monahală instituite de Buddha pot fi numite prin termenul budism pre-sectar,
cu toate că toate diviziunile actuale ale budismului au fost prea mult
influenţate pentru a garanta o includere sub acest nume şi a delimita
caracterul acestei forme originare. Cea mai folosită clasificare a
budismului de astăzi de către savanţi împarte adepţii în trei zone
geografice sau culturale: Theravada, budismul est-asiatic şi budismul tibetan. O altă clasificare foarte utilizată cuprinde două diviziuni, Theravada şi Mahayana,
ultima cuprinzând cele două forme de budism de mai sus. Există însă şi
alte modalităţi de împărţire, utilizate atât de savanţi cât şi de
credincioşii budişti.
Terminologia utilizată pentru desemnarea grupurilor religioase este de asemenea diversă.

• Budismul est-asiatic numeşte budismul răspândit în Coreea, Japonia, Singapore şi o mare parte din China şi Vietnam.
  
• Budismul estic este un nume alternativ pentru budismul est-asiatic
  sau se referă uneori la toate formele tradiţionale de budism, în
  contrast cu budismul vestic răspândit în Europa şi America.
  
• Budismul ezoteric este sinonim cu Vajrayana. Unii savanţi au aplicat termenul unor practici ale budismului Theravada întânite în zone precum Cambodgia.
  
• Budismul nordic este un nume folosit pentru budismul tibetan.
  
• Budismul sud-estic denumeşte Theravada.
  
• Budismul sudic denumeşte Theravada.
  
• Budismul tantric este un alt nume pentru Vajrayana şi Tantrayana.
  
• Budismul tibetan este budismul întâlnit în Tibet, Mongolia, Bhutan şi unele zone din China, India şi Rusia.
  
• Hinayana este un termen peiorativ utilizat de budiştii Mahayana pentru a desemna Theravada; uneori se utilizează pentru şcolile budiste timpurii.
  Hinayana se traduce prin "micul vehicul" în timp ce Mahayana prin
  "marele vehicul". Unele şcoli Mahayana din Japonia, Coreea, China şi
  Tibet nu consideră termenul peiorativ sau denigrator.
  
• Lamaismul este un termen învechit, considerat derogatoriu, folosit pentru budismul tibetan.
  
• Mahayana
  este o mişcare religioasă ce s-a desprins din sânul şcolilor budiste
  timpurii şi care s-a scindat mai apoi în budismul est-asiatic şi cel
  tibetan. Uneori budismul Mahayana desemnează numai ramura sa
  est-asiatică.
  
• Mantrayana este sinonim pentru Vajrayana. Şcoala Tendai din Japonia a fost influenţată de Mantrayana, coform tradiţiei.
  
• Sravakayana un termen alternativ pentru primele şcoli budiste.
  
• Şcolile budiste timpurii
  sunt şcolile în cadrul cărora budismul a fost divizat în primele
  secole. Dintre aceste şcoli, doar una a supravieţuit, Theravada.
  
• Tantrayana este considerat de obicei o altă denumire a budismului Vajrayana.
  
• Theravada este budismul tradiţional răspândit în Sri Lanka, Birmania, Thailanda, Laos, Cambodgia, o parte din Vietnam, China, India, Bangladesh şi Malaezia.
  Este singura şcoală budistă timpurie care a rezistat de-a lungul
  istoriei. Uneori termenul este utilizat pentru a desemna toate şcolile
  budiste timpurii.
  
• Vajrayana
  o formă religioasă care s-a desprins din budismul Mahayana. Este de
  obicei asociat cu budismul tibetan, deşi nu există o definiţie precisă
  a acestei diviziuni.
  

# Doctrină

În religia budistă oricine se trezeşte din "somnul ignoranţei",
experimentând o relaţie nemijlocită cu realitatea, fără să fi fost
instruit de cineva, şi predică învăţăturile sale celorlalţi este numit buddha.
Toţi budiştii tradiţionali sunt de acord că Buddha Shakyamuni sau
Gautama Buddha nu a fost singurul buddha: se crede că au existat mulţi
buddha înaintea lui şi că vor exista şi viitori buddha de asemenea.
Dacă o persoană obţine "trezirea", fără ca neapărat să o şi predice
comunităţii, el sau ea devine arhat (limba sanscrită) sau arahant (limba pali).
Siddhartha Gautama este unic între ceilalţi buddha care au existat şi
vor exista, deoarece învăţăturile lui se concentrează asupra acestui
tip de trezire, numit şi "eliberare" sau Nirvana.
O parte din doctrina promovată de Gautama Buddha cu privire la viaţa sacralizată şi scopul eliberării are la bază "cele patru adevăruri nobile", care analizează structura şi originea "durerii" (dukkha),
un termen care face referire la suferinţa şi neîmplinirea
caracteristică omului "ne-trezit", "ne-eliberat", aparţinând lumii
mundane. Ultimul din cele patru adevăruri nobile, cel care vizează
modul de stopare a durerii, cuprinde "drumul sfânt cu opt cărări", unul
din fundamentele vieţii morale budiste.
Numeroase grupuri distincte s-au dezvoltat de la moartea lui Buddha,
având diverse învăţături, percepţii filosofice, moduri de celebrare a
cultului, etc. Cu toate acestea, există câteva doctrine comune pentru
majoritatea şcolilor şi tradiţiilor budiste, cu toate că doar Theravada le consideră pe toate centrale. S-a constatat că în legătură cu comunităţile budiste se pot face puţine generalizări[6].
Budismul prezintă şi câteva concepţii comune cu celelalte religii dharmice, cum ar fi reîncarnarea ("samsara"), adică reîntruparea fiinţei în alte forme de existenţă pe baza rezultantei faptelor comise şi a legilor karmice.

Cele trei caracteristici ale existenţei


Conform filozofiei budiste, existenţa, lumea în general are trei caracteristici:
# impermanenţa (skt. anitya pal. anicca)
# non-sinele (skt. Anātman pal. anatta),
# insatisfacţia (skt. duhkha pal. dukkha) sau durerea
# În budism, existenţa individuală a omului aduce suferinţă tocmai din
cauză că ea este o simplă sinteză a unor factori impersonali şi
impermanenţi supuşi distrugerii[7], o mixtiune a celor cinci "agregate" (sanscrită - Skandha) ce compun fiinţa: (1) rūpa - corpul, materialitatea (carnea, părul, dinţii, sângele, oasele, temperatura corporală, etc.), (2) vedanā - senzaţiile (bucurie, tristeţe, indiferenţă), (3) samjñā - percepţiile (văzul, auzul, gustul, percepţia tactilă, olfactivă şi spirituală), (4) samskāra - activitatea minţii (voinţă, concentrare, vigilenţă, respect, confuzie, calm, etc.) şi (5) vijñāna - conştiinţa. Conform lui Buddha sub straturile acestor "agregate" nu există nici un "sine", sufletul veşnic, ceea ce hinduiştii numesc "atman",
fiind doar o iluzie, o irealitate. El consideră că atât trupul, cât şi
percepţiile, senzaţiile şi conştiinţa nu pot constitui un suflet, o
entitate veşnică, deoarece se află într-o permanentă transformare, sunt
efemere. Existenţa unui om este relativă, a fost făcută posibilă prin
intersecţia unor forţe universale supuse unor schimbări permanente,
este dependentă unei legi a cauzalităţii, este o componentă trecătoare
a universului şi a timpului, "o flacără în această mare de foc"[8].
Budismul nu admite astfel nimic veşnic, neschimbabil, totul fiind
impermanent, schimbător, lipsit de substanţă. Astfel, budiştii nu pot
vorbi despre un "eu" veşnic, despre un "sine" ca o entitate continuă,
permanentă, ci despre "non-eu", "non-sine" sau "anatta".
Această impermanenţă este totodată şi foarte vagă, deoarece prin
moartea omului, nu se realizează o distrugere totală a existenţei lui,
faptele sale, karma sa, fiind transmise într-o viaţă următoare prin reîncarnare.
Astfel moştenitorul faptelor este acelaşi cu cel care le-a comis, dar
în acelaşi timp este diferit de acesta, are cu totul alte "agregate"
componente. Deşi par contradictorii, identitatea persoanei reîncarnate
cu cea din viaţa anterioară şi diferenţa, neidentitatea acestora,
coexistă. Aceeaşi concepţie este abordată şi în cazul schimbărilor
umane ca maturizarea, îmbătrânire, etc.: omul devine o altă persoană,
cu toate că rămâne acelaşi[9]. Spre deosebire de hinduism,
reîncarnarea budistă nu constă în migrarea sufletului de la un trup
mort spre embrionul unei viitoare fiinţe, ci continuarea de către un
individ nou a existenţei care până atunci se manifesta în cel decedat,
conform încărcăturii karmice acumulate,.
Cele patru adevăruri nobile

Miezul învăţăturilor budiste este format din cele patru Adevăruri Nobile[10], expuse în prima predică a lui Buddha, „Predica de la Benares". Primul adevăr priveşte suferinţa sau durerea (dukkha).
Pentru el totul este suferinţă: „naşterea este suferinţă, bătrâneţea
este suferinţă, boala este suferinţă, moartea este suferinţă. A fi unit
cu ceea ce nu-ţi place înseamnă suferinţă. A fi despărţit de ceea ce-ţi
place (...), a nu avea ceea ce îţi doreşti înseamnă suferinţă”[11]. Al doilea Adevăr Nobil identifică originea suferinţei în dorinţa, pofta sau setea (tanha)
care determină reîncarnările. Această „sete” caută mereu noi
satisfacţii. Buddha distinge trei feluri de dorinţă: dorinţa de a
satisface plăcerile simţurilor (kama-tanha), dorinţa de perpetuare (bhava-tanha) şi dorinţa morţii (autoanihilării) sau vibhava-tanha.
Cea din urmă nu este, însă, o soluţie a eliberării deoarece este o sete
ca toate celelalte şi nu opreşte ciclul transmigrărilor. Al treilea
Adevăr Nobil proclamă că eliberarea de suferinţă constă în anihilarea
dorinţei. Stingerea acesteia este Nirvana.
În fine, al patrulea Adevăr revelează căile care duc la încetarea
suferinţei, Buddha oferind un mijloc prin care dorinţele pot fi
suprimate("Calea cu opt braţe" sau "Calea cu opt cărări") [12].
Formularea celor patru Adevăruri Nobile urmează structura unei metode
din medicina indiană: constatarea bolii, cauza ce a determinat-o,
şansele de vindecare şi tratamentul bolii. Buddha însuşi se identifica
cu un doctor al cărui scop este acela de a trata o persoană grav rănită.
După cum se observă, ideea de suferinţă domină întreaga filozofie
budistă. Dukkha nu reprezintă doar durere de ordin fizic sau spiritual,
ci şi durere existenţială ce constă în subordonarea faţă de propriile
dorinţe şi sentimente, dependenţa de diferite principii şi condiţii de
viaţă, înstrăinarea de propria persoană, imperfecţiunea, subjugarea
fiinţei sub propria personalitate, sub propriile instincte sau obsesii,
etc. Durerea este cu atât mai mult amplificată, cu cât perspectiva unor
viitoare reîncarnări o prelungeşte la infinit.

Reîncarnarea


Dacă în religiile prebudiste ale Indiei sufletul (atman)
constituia elementul trecerii de la o viaţă la alta prin reîncarnare,
pentru budism acest element este însăşi "setea" (tanha) omului de pe
patul de moarte. Neexistând un suflet etern, conexiunea între un
individ actual şi unul dintr-o viaţă preexistentă nu este una de ordin
fizic sau spiritual, ci una morală, pur karmică. Karma unui om este rezultatul faptei la fel ca în hinduism şi se bazează pe stricta lege a condiţionismului (Pratitya-samutpada)
conform căreia din orice fenomen trebuie să rezulte un altul.
Consecinţa unei fapte comise în această viaţă nu se materializează
neapărat în viaţa imediat următoare, ea putând să se manifeste chiar în
aceeaşi viaţă sau în existenţe mult mai îndepărtate. Cu toate acestea,
nu fapta în sine determină karma, ci mai degrabă intenţia de a o
săvârşi şi atitudinea celui care o comite. De exemplu, dacă un om are
intenţia să facă o anumită faptă, dar este împiedicat, această intenţie
va influenţa karma acelei persoane, cu toate că fapta în sine nu a
modificat cu nimic mediul înconjurător.
Pentru a obţine iluminarea, un budist trebuie să se detaşeze de
karma şi de ciclul reîncarnărilor, deci trebuie să continue să facă
fapte bune, dar cu o atitudine detaşată de rezultatul lor. El trebuie
să renunţe la dorinţă (lobha), ignoranţă (avijjā), poftă (tanha), iluzie (moha), egocentrism sau credinţa într-un sine veşnic (attā) şi ură (dosa), să devină impersonal.
În general se crede că nu există o altă metodă de a învinge karma decât pe Calea celor opt braţe. Cu toate acestea, în câteva sutre Mahayana, cum ar fi Lotus Sutra, Angulimaliya Sutra şi Nirvana Sutra,
Buddha predică că doar citind, recitând sau auzind sutre puternice cum
sunt şi cele sus-numite se şterge o mare cantitate a încărcăturii
karmice.
Bodhi

Nirvana


Gautama Buddha descrie intrarea în Nirvana prin termenii "lipsa de moarte" (pali: amata sau amaravati)
sau "necondiţionarea" şi consideră că este desăvârşirea spirituală
supremă, rezultatul firesc al cuiva care trăieşte în armonie cu
învăţăturile budiste, cu dharma.
Nirvana reprezintă starea în care este nimicită suferinţa şi în care
omul se debarasează de ciclul reîncarnărilor, de orice apariţie,
dispariţie sau transformare. Prin prisma Nirvanei, omul priveşte cele
cinci "agregate" ale existenţei sale ca pe ceva impropriu şi devine
indiferent la schimbarea sau anihilarea lor. Relaţia dintre samsara
şi Nirvana este cea dintre iluzie şi realitate; prin distrugerea
samsarei nu se pune capăt unei entităţi existente ci unei aparenţe,
prin volatilizarea căreia se lasă loc manifestării depline a
"adevărului". Nirvana este un "neant", cu toate că în diferite credinţe
populare ea se materializează sub forma unui spaţiu paradiziac.
Majoritatea surselor budiste ce vorbesc despre Nirvana o descriu
prin propoziţii negative, pentru că afirmaţiile ar putea limita sau
defini greşit realitatea, în timp ce negaţiile îi redau cu fidelitate
infinitudinea şi absolutul. Unul din termenii caracteristici Nirvanei
este "Śūnyatā",
adică "vid", "vacuitate". Aşadar Nirvana este un "Nimic absolut", un
contrariu al lumii pe care o percepem. De asemenea ea este o întrupare
a non-diferenţei, a non-distincţiei, ea transcende orice opoziţie,
fiind un spaţiu al "autoidentităţii contradictorii" (coincidentia oppositorum)[16]

Calea de mijloc


"Calea de mijloc"
este principiul care stă la baza tehnicilor budiste şi a fost
descoperită de Buddha înainte de iluminarea sa. Ea poate fi enunţată în
moduri diferite:

1. este deseori descrisă ca un model pentru practicile non-extremiste,
o cale moderată care nu acceptă nici extrema josnică, vulgară a
"indulgenţei în plăcerea simţurilor" (kamasukhallikanuyoga) nici extrema dureroasă a propriei mortificări.
2. este uneori descrisă ca o mediere între viziunile din domeniul metafizicii: de exemplu, lucrurile există şi nu există în acelaşi timp.
3. o explicaţie a condiţiei Nirvanei, unde toate dualităţile se contopesc şi încetează să existe ca entităţi separate


Refugiu la cele trei giuvaieruri


Recunoaşterea celor patru Adevăruri Nobile şi urmarea primilor paşi
ai "Căii cu opt braţe" necesită "refugiul" în cele Trei Giuvaieruri
(sanscrită: त्रिरत्न Triratna sau रत्नत्रय Ratna-traya, pali: तिरतन
Tiratana) ale budismului. Budismul tibetan adaugă uneori încă un
refugiu în persoana învăţătorului lama.
Cele trei giuvaieruri ale credinţei sunt:

* Buddha (Cel trezit)
- este un titlu acordat celor care au obţinut iluminarea la fel ca
Buddha şi care îi ajută şi pe alţii să o obţină. Termenul "buddha" mai
poate fi înţeles ca înţelepciunea care înţelege Dharma, în această
viziune Buddha reprezentând cunoaşterea supremă a realităţii în
adevărata sa formă.
* Dharma [17]este
învăţătura sau legea promovată de Buddha, cuvântul lui Gautama aşa cum
a fost consemnat în scrierile budiste. De asemenea termenul înseamnă
legea naturală bazată pe comportamentul unei persoane şi consecinţele
acestui comportament (acţiune şi reacţiune). Poate avea (mai ales în
budismul Mahayana) conotaţia realităţii ultime.
* Sangha.
Acest termen înseamnă literal "grup", "întrunire", "congregaţie", dar
când este folosit în învăţăturile budiste se referă la unul din
următoarele două tipuri de grupuri: ori comunitatea monahală (bhikkhus, călugării şi bhikkhunis,
călugăriţele) ori totalitatea oamenilor care au atins măcar prima
treaptă (Sotapanna) din drumul către iluminare. Conform unor budişti
moderni, sangha îi include şi pe laicii care au grijă de călugări şi pe
cei care au acceptat respectarea unei părţi din codul monastic, fără a
fi încă instituiţi cu titlul de călugăr sau călugăriţă. Comunitatea
budistă ocupă un rol important în mijlocirea eliberării credinciosului.


Conform scrierilor, Buddha s-a arătat discipolilor ca un model implorându-le să aibă credinţă (sanscrită श्रद्धा śraddhā, Pāli saddhā)
în exemplul lor de om care s-a eliberat de durere şi de pericolul
existenţei. Dharma însă este cea care conferă credinciosului îndrumări
în procesul de alinare a suferinţei şi de obţinere a iluminării. Sangha
are un rol important în măsura în care menţine, conservă învăţăturile
autentice budiste şi oferă exemple concrete că adevărul răspândit de
Buddha este tangibil.
În Mahayana există tendinţa de a-l percepe pe Buddha nu ca un simplu
om ci ca o proiecţie pământeană a unei entităţi ce transcende însăşi
gândirea. În unele sutre din budismul Mahayana Buddha, Dharma şi Sangha sunt văzuţi ca o singură Fiinţă: toate trei giuvaierurile îl constituie pe Eternul Buddha.
Dincolo de importanţa lor în mântuirea de suferinţă, cele trei
giuvaieruri inspiră şi o puternică reverenţă tuturor budiştilor. De
exemplu, venerarea lui Buddha ca persoană istorică sau ca entitate
apriorică a căpătat de-a lungul timpului numeroase forme, iar
transcrierea scrierilor sacre, materializare a Dharmei, este făcută cu
evlavie şi teamă.

Śīla (comportament virtuos)


Śīla
(sanscrită) sau sīla (pāli) reprezintă educaţia morală, comportamentul
etico-ascetic pe care trebuie să-l îndeplinească credinciosul budist.
Este una din cele trei trepte către Nirvana (sila, samadhi şi prajna) şi a doua dintre "desăvârşiri" (pāramitā)[18]
şi se referă la puritatea în cuvânt, în gândire şi faptă. Cele patru
condiţii ale śīlei sunt castitatea, liniştea deplină, calmul şi
anihilarea factorilor perturbatori ai pasiunii.
Śīla vizează în general normele de conduită. Există diferite grade ale acestei conduite care corespund "moralităţii de bază" (cele cinci porunci), "principiilor de bază ale moralei ascetice" (cele opt porunci), "monahismului noviciatului" (cele zece porunci) şi "monahismului" (Vinaya or Patimokkha).
Oamenii de rând acceptă de obicei să îşi asume respectarea "celor cinci
porunci" care sunt comune tuturor şcolilor budiste. Dacă doresc ei pot
alege să se supună "celor opt porunci" care au câteva norme adiţionale
pentru un ascetism de bază.
Exprimarea "celor cinci porunci" nu foloseşte o formulă imperativă ca în iudaism sau creştinism,
ele sunt simple îndemnuri de a trăi o viaţă fericită, fără griji, în
care meditaţia se poate desfăşura în condiţii bune. Cele cinci porunci
sunt:
1.
A te abţine să iei viaţa cuiva. (non-violenţa faţă de orice formă de
viaţă)2. A te abţine să iei ceva ce nu ţi se cuvine.3. A te abţine de
la o purtare senzuală necuviincioasă. (abstinenţă de la desfrânare)4. A
te abţine să minţi.5. A te abţine de la consumarea oricărei substanţe
care duce la
pierderea lucidităţii minţii. (abţinerea de la droguri sau alcool)
În cadrul celor opt porunci a treia poruncă legată de comportarea
sexuală este mult mai strictă şi devine un îndemn către celibat. Cele
trei porunci adiţionale sunt:
6.
A te abţine să mănânci în momente nepotrivite. (timpul dedicat mesei se
întinde de dimineaţa până la prânz)7. A te abţine de la dans, folosirea
bijuteriilor, participarea la spectacole, atingerea metalelor
preţioase, etc.8. A te abţine de la folosirea unui pat înalt, mare şi
somptuos.
Vinaya
este un cod moral specific monahilor. În budismul Theravada el include
un set de 227 de reguli pentru călugări şi 311 pentru călugăriţe.
Conţinutul scrierilor Vinaya (vinayapitaka)
diferă într-o mică măsură de la o şcoală la alta, fiecare şcoală
budistă stabilind diferite standarde de aderenţă la Vinaya. Monahii
începători respectă "cele zece porunci", care în afară de cele cinci porunci includ:
6.
A te abţine să mănânci în momente nepotrivite.7. A te abţine să cânţi,
să dansezi, să foloseşti un instrument muzical sau să participi la
programe distractive.8. A te abţine să foloseşti parfum, cosmetice sau
podoabe.9. A te abţine să stai pe scaune înalte sau să dormi în paturi
somptuase şi fine.10. A refuza să primeşti bani.
În budismul estic, Mahayana acceptă o nouă Vinaya pentru bodhisattva, având principii etice distincte, cum ar fi abstinenţa de la carne şi încurajarea vegetarianismului. Aceste noi norme sunt conţinute într-un text numit Brahmajala Sutra (a nu se confunda cu textul pali cu acelaşi nume).

Mesajul social al budismului


Budismul desfiinţează din start stratificarea socială, ierarhizarea
şi susţine egalitatea oamenilor din punct de vedere moral. Buddha dorea
abolirea sistemului de caste prezent în India şi nega valorile numelui
şi al familiei şi trăinicia lor [21].
Se promovează nu doar o compasiune (karunā) şi o iubire necondiţionată
faţă de semeni (pali:mettā; sanscrită:maitrī), ci o identificare a
eului cu însăşi fiinţa persoanei iubite. Budismul consideră că egoismul
şi sentimentul sinelui provin din limitarea denumirii de "eu" la
propria persoană, şi numai prin extinderea termenului asupra lumii
înconjurătoare, prin dilatarea graniţelor proprii se poate ajunge la
iubirea adevărată. Buddha descrie această lărgire a orizontului prin
privirea simbolică a celor şase direcţii:

* Privind spre est, un copil ar trebui să fie bun cu părinţii
săi, să îi ajute, să le păstreze tradiţia, să fie demn de moştenire şi
să îndeplinească ritualurile cuvenite la moartea lor. La rândul lor
părinţii trebuie să îi protejeze, să-i încurajeze în acţiunile
benefice, să îi lanseze într-o carieră, să se asigure că au un soţ
potrivit/o soţie potrivită şi să le acorde o moştenire bună.
* Privind spre sud un elev trebuie să îşi respecte
învăţătorul, să muncească din greu şi să fie nerăbdător să înveţe. Un
învăţător trebuie să asigure o educaţie bună elevului, să se asigure că
acesta a înţeles bine informaţiile şi să-i ajute să îşi atingă ţelurile.
* Privind spre vest un soţ trebuie să îşi trateze soţia cu
bunătate, să îi fie fidel, să împartă autoritatea cu ea şi să îi
asigure bunăstarea. O soţie trebuie să fie graţioasă, loială şi
muncitoare.
* Privind spre nord un prieten trebuie să fie generos, protectiv şi leal prietenilor săi şi să îi ajute la nevoie.
* Privind spre nadir un angajator trebuie să fie bun cu
angajaţii săi, să le distribuie sarcini conform abilităţilor lor, să le
asigure mâncare şi plată, să îi ocrotească când sunt bolnavi şi să le
permită dreptul de a pleca. Un angajat trebuie să meargă la muncă
devereme, să plece târziu, să fie cinstit cu angajatorul său şi să îi
menţină o reputaţie bună.
* Privind spre zenit un om obişnuit, laicii trebuie să îi
respecte pe cei care s-au dedicat vieţii spirituale, să fieamabil şi
binevoitor în faptă, în vorbă şi în gând, să le acorde casa lor ca
adăpost şi să îi aprovizioneze cu cele necesare vieţii. De asemenea, un
monah trebuie să îi împiedice pe laici de la comiterea păcatelor, să îi
încurajeze să fie buni, să propovăduiască dharma, să clarifice
mirenilor ceea ce acesştia nu înţeleg din învăţăturile lui Buddha, să
le arate calea cea dreaptă şi să îi iubească nemăsurat de mult[22].


Budismul nu condamnă acumularea bogăţiilor de către oamenii
obişnuiţi ci chiar o încurajează, cu toate că monahii nu au voie să
atingă bani sau să se implice în viaţa economică. Astfel din punct de
vedere sociologic
putem vorbi de două tipuri de budism: "budismul nirvanic" care are ca
unic scop eliberarea şi detaşarea de samsara şi "budismul karmic" care
îndeamnă omul să săvârşească fapte bune pentru ca într-o viaţă viitoare
pozitivitatea karmei să-l situeze într-o poziţie mai apropiată de
condiţia iluminării. Budismul nirvanic încurajează de asemenea faptele
bune, dar cere detaşarea de rezultatul lor şi renunţare ceea ce este
inaccesibil pentru unele persoane fără o vocaţie monahală[

Loool..ia`o mai incet. Ce atata interes pentru budism? il slujesti si tu pe Buda cumva?

1. Buda nu trebuie slujit si respectul fata de Budism vine din interesul prezent in Crestinism(Cruciade Separarea celor doua Biserici, Preotii strica multe din Invataturile lui Hristos, indiferenta celor care se numesc ,,Crestini'', de exemplu copilul care se roaga in fiecare seara, scrie doar I love Jesus are un comportament cu care este invatat sa alunge animalele si rare ori este invatat sa le iubeasca
In multe faze cei ,,pe ultima suta de metri'' se refugiaza in Crestinism cu speranta ca ,ce a facut rau in intreaga viata se iarta daca merge la Biserica.

Cel mult 7% din ,,Crestini'' il Iubesc pe Hristos nu ,,Se tem de Hristos'' si multi sunt ,,Crestini'' dar habar nu au ce inseamna Crestinismul in sine

Eu unul cred ca Hristos a fost un om bun care a adus ideea de ,,Bine colectiv'' care a facut mult bine Umanitatii si il respect

Unii ,,Crestini'' merg la Biserica se roaga cand ies afara injura sau cand vad un caine de exemplu da cu piciorul in el sau cu pietre nu il agreaza sau Buda te invata ca musca ,care te deranjaza are un scop vrea doar sa supravietuiasca

Miss Ligy puteti afirma ca sunteti ,,crestina'' cu adevarat?

ce te face sa crezi ca tot ce a zis Gautama Siddhartha este si adevarat ?
de ce nu ce a zis Hristos este adevarat ? ai vreo dovada in plus fatza de ceilalti 6 miliarde de locuitori ai planetei ?

red_light a scris:ce te face sa crezi ca tot ce a zis Gautama Siddhartha este si adevarat ?
de ce nu ce a zis Hristos este adevarat ? ai vreo dovada in plus fatza de ceilalti 6 miliarde de locuitori ai planetei ?

Da bine zici..n`are nici o dovada

Eu ma refeream ca are cele mai bune ,,invataturi'' din Lume cumva negati ,,interesul'' omniprezent in Crestinism?

Emanuel a scris:Eu ma refeream ca are cele mai bune ,,invataturi'' din Lume cumva negati ,,interesul'' omniprezent in Crestinism?

cu ce are cele mai bune invataturi ? cu asta ??? :

Emanuel a scris:De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase scindări, în prezent
fiind o religie foarte divizată, fără o limbă sacră comună şi fără o
dogmă strictă, clar formulată.

"învăţăturile Celui Luminat".
după istoricii moderni), este confirmată de majoritatea cercetătorilor
din zilele noastre în pofida vechilor teorii din trecut care îl
considerau pe acesta mai degrabă un personaj mitologic. Cu toate acestea, biografia lui Gautama Buddha, aşa cum este ea prezentată de Asvaghosha în Buddhacarita
(cea mai veche relatare existentă a vieţii profetului) abundă de
elemente fantastice şi legendare.

dupa parerea mea l`am putea compara cu Creanga sau Eminescu si ei au avut o viatza la fel de fantastica si legendara.


altceva: de ce esti sigur ca cele mai bune din lume ?? cum faci diferenta intre bun si rau ?

Cred ca daca te concentrezi aidoma lor gandesti clar putin vezi lucrurile altfel ei respecta si o furnica pe cand noi deabia oamenii

Ortodox

Nu exista o religie mai "adevarata" ca alta.
Mi-am pus mereu intrebarea de ce atatea religii si exista un singur D-zeu,pe care-l numiti-l cum vreti voi:"D-zeu;Allah;Budha;Iehova..etc" Rapsunsul,privind lucrurile prin prisma mea,ar fi nevoia unor indivizi de a subjuga "prostimea" prin forta religiei.Daca stam sa privim de-a lungul istoriei cei care au detinut puterea religioasa au inscaunat si detronat domnitori,au strans averi colosale si au avut drept de viata si de moarte asupra maselor.
Personal,nu ma intereseaza ce religie are interlocutorul meu,fiecare e liber sa creada in ce vrea si atat timp cat nu incearca sa ma "converteasca" putem fi cei mai buni prieteni.

asa zic si eu,nu exista cea mai adevarata religie cea mai cool, io nushu de ce dracu face-ti subiecte de astea

... Din moment ce sunt mai multe normal ca doar una e cea adevarata sau niciuna...

fiekare are dreptul la o parere...

beckham a scris:fiekare are dreptul la o parere...

Emil daca tot emiti pareri ar fi frumos sa le si sustii cu ceva argumente."Destupa-ne" si pe noi la minte.

Emanuel a scris:Steianu nu stiu la cine te refereai dar observ ca ai obiceiul de a citi doar ultimile posturi iar forumul ... nu e de ieri.

si ce ai zis tu nu are nici o legatura cu ce a zis el, el ii cerea parerea lui beckam despre acest subiect intr`un mod pe care tu nu cred ca ai sa il intelegi vreodata. incearca sa nu mai faci remarci stupide si aberante pt ca nu esti la prima abatere de genul asta. lumea e binevenita la noi pe forum indiferent de parerea acestuia, indiferent ca a citit forumul sau nu, are dreptul sa isi spuna parerea. si apropo, se scrie, se citeste, se pronunta: "ultimele"

Ooo mss red pentru observatie chiar nu stiu cum mi-a scapat.Cat despre ,,remarcile stupide'' da am si mai ales am avut mai multe dar fiecare cu chicsurile lui cat despre remarca, criticile sunt constructive de foarte multe ori daca nu de fiecare data. .. ....

Emanuel a scris:Ooo mss red pentru observatie chiar nu stiu cum mi-a scapat.Cat despre ,,remarcile stupide'' da am si mai ales am avut mai multe dar fiecare cu chicsurile lui cat despre remarca, criticile sunt constructive de foarte multe ori daca nu de fiecare data. .. ....

Emanuele incepi sa ma uimesti. Parca ai inceput sa te maturizezi, tine`o tot asha.