exista dumnezeu ?argumentati...

nu postati aiurea daca nu aveti cum sa va sustineti afirmatia..

intrebarea ai pus`o, ne dai si tu un raspuns ?

sincer ? de stiut nu stie nimeni....pareri si opinii sunt multe

Daca exista Dumnezeu? Buna intrebare, greu de raspuns. Cu siguranta exista ceva dincolo de puterea noastra de intelegere, o parte buna si rea, existenta acestui dualism asigurand echilibru. Dar cu siguranta nu asa cum il prezinta Biblia(in special vechiul testament), Coranul, Bhagavadgita, carti care tin mai mult de LEGE si nu de HAR. Dar sunt destul de multi indoctrinati, care nu se pot dezlipi de "invataturile" care le-au primit cand au fost mici, sau poate nu au IQ-ul necesar sa o faca.... desi pretind asta... Bun, daca admitem ca exista o entitate superioara noua de ordin spiritual, nematerial, sa incercam sa o definim. O entitate superioara noua exista cu siguranta. Fiecare religie o denumeste in felul ei, dar ideea de bine si rau este aceasi la toate. Ce nu se intelege bine este ca EA este DRAGOSTE. Pura, curata. Cu cat
vei cauta tone de explicatii si vei analiza sute de texte si contexte te vei indeparta de EA. Tre sa i te daruiesti, sa o lasi sa te cuprinda, atat, sa o lasi sa iti devina cel mai bun prieten, singurul prieten adevarat, care nu te va trada niciodata. Eu cred ca cei care care ii neaga existenta in majoritate sunt oameni buni dar fug de partea buna din ei datorita faptului ca ii face vulnerabili in lumea relativ rea in care traim, in care interesul personal primeaza mult peste normal. Dar mai devreme sau mai tarziu toti o vor intalni, si atunci va fi alegerea lor daca i se vor darui sau nu. Ma uitam intr-o zi la TV( o fac rar de tot, pentru ca acolo toata lumea vrea sa iti bage cipul...) unde erau invitati conducatoi ai anumitor biserici. Fiecare dintre ei avea la gat cruci de aur de care kg.... haine scumpe, in timp ce poate cu banii scosi pe se putea satura cateva burti goale... CEEA CE NU SUPORT E CA SUSTIN CA VIN IN NUMELE LUI HRISTOS, CARE IN AFARA DE O CAMASA PETICITA NU A AVUT ALT BUN.... CRED CA SI LUI II E LEHAMITE DE EI... Sa dicutam un pic si despre rugacuine. Evident ca rugaciunea pune sufletul omului in comuniune si comunicare cu Dumnezeu. Opinia mea a fost ca acea tiganeala la care se rezuma rugaciunea multora (formularea repetata a unor cereri catre Divinitate), nu are rolul de a-L convinge pe Dumnezeu (care chipurile se lasa cu atat mai lesne induplecat cu cat numarul de repetari ale cererii este mai mare) cum sustin bigotii. Ce e bine si drept nu depinde de numarul de repetari.

Pe de alta parte convingerea mea este ca rugaciunea elevata nu consta nici pe departe in vorbaraia caracteristica cererilor repetate la nesfarsit catre Dumnezeu, ci acea rugaciune in care cel se "misca"(indreapta) catre Dumnezeu este sufletul (si nu mintea care repeta cereri ca o moara stricata) care nu are nevoie de cuvinte sau de vorbaraie, aceasta comuniune fiind una tacuta. Ca o analogie, atunci cand traim o stare intensa de fericire datorata iubirii, ceea ce se "misca" in interiorul nostru nu este mintea care huruie la nesfarsit ganduri, ci prioritate capata sufletul nostru la nivelul caruia suntem centrati in mod spontan datorita fericirii simtite la acest "etaj" al structurii nostre ("actiunea" din interiorul nostru avand loc in acest caz la nivelul sufletului si nu al mintii care freaca intruna ganduri mai mult sau mai putin coerente cu sau fara rost, pe banda rulanta).

Ca un alt subiect, Dumnezeu nu este un caine pe care il tine in lant BOR-ul si pe care numai preotii ii dau voie la care om sa se duca. Desi pare incredibil pentru fanatici, Dumnezeu are deplina libertate sa-si reverse Gratia/Harul asupra cui considera El de cuviinta (El stiind cel mai bine sufletul omului), si nu are nevoie pentru asta de dispensa sau aprobare de la mai marii BOR.

Bigotii considera ca e nevoie sa se roage in mod repetat la Dumnezeu pentru a-l convinge pe acesta. Cine procedeaza asa isi demonstreaza doar propria ignoranta. Rolul rugaciunii nu este de a schimba opinia si vointa lui Dumnezeu(facandu-te chipurile bagat in seama de Dumnezeu), ci de a te transforma pe tine insuti. Astfel omul devine capabil sa primeasca si sa "metabolizeze" Gratia lui Dumnezeu care exista si care se revarsa tot timpul, dar la care fiecare avem acces in masura capabilitatilor fiecaruia.
Cum sa-l gasesti pe Dumnezeu in acest univers material, cand pana si constiinta omului exista independent de acest univers material, putandu-se deplasa in afara corpului de care este legata in mod obisnuit timp de cativa zeci de ani? Cum poti sa-l reduci pe Dumnezeu la universul material, cand nici macar omul nu este limitat la universul material?

Cred ca ar trebui depasita conceptia cautarii lui Dumnezeu cu rachetele sau cu telescopul prin cer.
Niciodata nu vei ajunge sa-l cunosti pe Dumnezeu doar orientandu-te catre exterior.
Tu de ce crezi ca Iisus n-a zis "orientati-va sa cunoasteti cat mai bine Universul, cu cat veti sti mai multe despre el cu atat aveti sanse mai mari sa va apropiati de Dumnezeu". Iisus a spus in schimb: fii bun cu ceilalti si roaga-te(orienteaza-ti sufletul catre Dumnezeu).

Secretul sta in sufletul omului. Un om cu sufletul extraordinar chiar si daca va privi lucrul cel mai banal, o floare sau un apus de Soare, va fi miscat, si va fi indemnat de sufletul sau sa-l caute pe Dumnezeu. Iar un om cu sufletul de piatra(meschin, egoist sau viclean) chiar si daca va contempla fenomenele cele mai marete sau mai rare din Univers, tot nu se va misca nimic in sufletul sau, si tot "coincidente" si "intamplari" si "banalitati" va vedea, si nu va simti nevoia sa aprofundeze cautarea apropierii de Dumnezeu. Evident pe subiectul asta se pot discuta multe, un subiect vast, dar esenta e ca pana la urma cauta sa judeci cu inima... Cand m-am referit aici la dragoste, aceasta exclude termenul de erotism.

dak esti cu stiinta , nu exista , dak esti cu religia ,exista , nu pot sa spun nimik deoarece nu stiu , nu am dovezi clare ............si inca ceva acolo sus exista ceva nu stim ce e , dar exista

am citit pe un site cu ceva timp in urma...."Noe a luat cu el pe barca la primul potop cate 7 animale,taratoare,pasari,etc de fiecare specie si pe sotia lui parca..Noe a pus niste muncitorii sa contruiasca o barca f mare stiind ca va venii potopu,nimeni nu-l credea, au lucrat la barca peste 120 de ani...cand a fost gata Noe a pregatit toate speciile de animale..... si potopus sa abatut asupra lor,Potopul se zice ca a tinut cam 40 de zile.Biblia spune ca doar cei de pe barca au supravietuit."Ce nu inteleg eu este CUM in ziua de azi sunt atatea specii de animale, si atatea rase de oameni.DE unde se trag ele ? De la NOE??!!! nu are cum,trageti concluzii.
Cica potopul ar fii avut loc doar in jurul Marii Mediterane,daca a avut loc numai acolo este normal sa existe mi de specii si de rase omenesti
Dar Dumnezeu de ce cerea pe vremuri jertfa (animale)?
Sunt de acord cu tine Bishop oamenii de stiintza,au cercetat si au ajuns la concluzia ca nu exista D-zeu.IN schimb noi (religiosii) credem biblia.Si toate astea se bat cap in cap si inca nu se stie adevaru de atata timp.

Marius te rog sa nu te super pe mine! spunei ca noi (religiosii) credem biblia, atunci te rog fa cumva si uitate in psalmul 52 cu versetul 1 "Zis-a nebunul in inima sa: Nu este Dumnezeu". Crezi asta. Inca odata fara suparare.

Bravoo BELU! Foarte fain raspuns!

Există Dumnezeu? Am găsit foarte interesant faptul că se acordă atât de multă atenţie acestui subiect. Ultimile statistici spun că peste 90% din populaţia lumii de astăzi crede în existenţa lui Dumnezeu sau a unei puteri superioare. Totuşi, discuţia este cumva generată de cei care cred că Dumnezeu există în dorinţa de a demonstra că El există cu adevărat. În ceea ce mă priveşte, cred că discuţia ar trebui să aibă o direcţie cu totul opusă.

În orice caz, existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată sau negată. Chiar Biblia spune că noi trebuie să acceptăm prin credinţă că Dumnezeu există: “Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea pur şi simplu să apară în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă dacă ar face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinţă. " 'Tomo' i-a zis Iisus, 'pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29).

Aceasta nu înseamnă, totuşi, că nu sunt dovezi cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Biblia spune: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge pană la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui” (Psalmul 19:1-4). Privind la stele, înţelegând mărimea universului, văzând minunăţiile naturii, şi frumuseţea unui asfinţit de soare – toate acestea arată către un Dumnezeu Creator. Şi dacă aceste motive nu sunt de ajuns, există dovezi ale lui Dumnezeu în propriile noastre inimi. Eclesiastul 3:11 ne spune: “…a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei…”. Există ceva în adâncul fiinţei noastre care recunoaşte că viaţa nu se sfârşeşte aici pe pământ şi că nu aparţinem acestei lumi pentru totdeauna. La nivelul intelectului, putem respinge aceasta cunoaştere, însă prezenţa lui Dumnezeu în noi şi prin noi îşi face încă simţită influenţa în interiorul nostru. Biblia ne avertizează că, în ciuda acestui lucru, unii oameni vor nega totuşi existenţa lui Dumnezeu: “Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”.” (Psalmul 14:1). Întrucât peste 98% din oamenii care au trăit de-a lungul istoriei pe pământ, din toate culturile, toate popoarele şi de pe toate continentele, au crezut în existenţa lui Dumnezeu sub diferite forme, trebuie să existe ceva (sau cineva) care să fi generat această credinţă.

În plus faţă de argumentele Bibliei cu privire la existenţa lui Dumnezeu, există şi argumente logice. În primul rând, există argumentul ontologic. Cea mai cunoscută formă a argumentului ontologic utilizează conceptul de Dumnezeu pentru a demonstra existenţa lui Dumnezeu. Se începe prin definirea lui Dumnezeu drept “cineva sau ceva mai presus de care nimic nu poate fi conceput”. Apoi este clar că a exista înseamnă mai mult decât a nu exista, şi astfel cel mai mare lucru care se poate concepe trebuie să existe. Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci El nu ar fi cea mai mare fiinţă care ar putea exista – însă asta ar intra în contradicţie chiar cu definiţia lui Dumnezeu. Cel de-al doilea argument este cel teleologic. Argumentul teleologic constă în aceea că întrucât universul ne arată o concepţie atât de uimitoare, încât trebuie să existe o Persoană Divină care să îl fi conceput. De exemplu, dacă pământul s-ar situa la numai câteva sute de kilometri mai aproape sau mai departe de soare, nu ar fi în măsură să aibă viaţă pe el aşa cum se întâmplă acum. Dacă elementele din atmosfera terestră ar avea proporţii diferite cu numai câteva procente, orice vieţuitoare de pe pământ ar muri. Probabilitatea de apariţie a unei singure molecule de proteină este de 1 la 10243 (adică 10 urmat de 243 zerouri). Pe de altă parte, o singură celula este formată din milioane de molecule de proteine.

Al treilea argument logic cu privire la existenţa lui Dumnezeu este denumit argumentul cosmologic. Fiecare efect trebuie să aibă o cauză. Universul şi orice există în el reprezintă un efect. Trebuie, deci, să existe ceva care să fi cauzat apariţia şi existenţa acestuia. În sfârşit în acest şir, trebuie să existe ceva “ne-cauzat” care să fi fost sursa a tot ceea ce a apărut şi există. Acest ceva “ne-cauzat” nu poate fi decât Dumnezeu. Al patrulea argument este cunoscut şi sub numele de argumentul moral. Fiecare popor din istorie a avut o formă sau alta de norme sau legi. Toţi au avut o percepţie asupra binelui sau răului. Crimele, minciuna, hoţia şi imoralitatea sunt pretutindeni asociate cu răul. De unde am putea să avem acest simţ al binelui şi răului dacă nu de la un Dumnezeu Sfânt?

În ciuda a tot ce am prezentat mai sus, Biblia ne spune că există şi vor exista oameni vor refuza aceste argumente clare şi de netăgăduit cu privire la Dumnezeu şi vor crede minciuni în locul lor. Romani 1:25 declară: “căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” Biblia arată de asemenea că oamenii nu au nici o scuză pentru necredinţa în Dumnezeu: “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20).

Oamenii îşi justifică lipsa credinţei în Dumnezeu pentru că nu ar fi “ştiinţific” sau pentru că “nu ar exista dovezi”. Adevăratul motiv este că odată ce oamenii ar recunoaşte că Dumnezeu există, ei ar trebui să recunoască şi că există şi o relaţie de responsabilitate faţă de Dumnezeu, şi în felul acesta că au nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu (Romani 3:23; 6:23). Dacă Dumnezeu există, atunci suntem responsabili pentru faptele noastre înaintea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu există, atunci noi am putea să facem orice dorim fără să fie cazul să ne îngrijorăm în privinţa judecăţii lui Dumnezeu. Eu cred că acesta este motivul pentru care evoluţionismul este atât de puternic promovat de către atât de multe persoane din vremurile noastre – pentru a le da oamenilor o alternativă la credinţa într-un Dumnezeu Creator. Dumnezeu există şi toţi ştim la urma urmei că El există. Simplul fapt că unele persoane promovează atât de agresiv necredinţa în existenţa lui Dumnezeu este de fapt un argument al existenţei Sale.

Dă-mi voie să îţi ofer un ultim argument pentru a arăta că Dumnezeu există. Cum ştiu eu că Dumnezeu există? Ştiu că Dumnezeu există pentru că vorbesc cu El în fiecare zi. Nu Îi aud vocea efectiv, prin sunete, dar Îi simt prezenţa, Îi simt călăuzirea, Îi cunosc dragostea pentru mine, Îi doresc harul. Au existat lucruri care s-au petrecut în viaţa mea şi care nu au altă explicaţie posibilă decât că sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu m-a mântuit şi mi-a schimbat viaţa într-un mod atât de miraculos încât nu pot face altceva decât să recunosc şi să laud existenţa Lui. Totuşi, nici unul dintre aceste argumente nu pot să convingă pe nimeni dintre cei care refuză să recunoască ceea ce este atât de clar. În final, existenţa lui Dumnezeu trebuie acceptată prin credinţă (Evrei 11:6). Credinţa în Dumnezeu nu reprezintă un salt în întuneric, ci este un pas sigur într-o zonă bine luminată unde 90% din oameni deja locuiesc.

Inca ceva, cu ceva mai comic, pe aceasi tema:
Ne aflăm într-o clasă de filozofie la universitate, la începutul semestrului. Profesorul se plimbă cu mâinile la spate. Studenţii îl urmăresc atent. După un timp, cu voce gravă şi rotindu-şi privirea peste clasă, profesorul spune:

- Să vă spun problema pe care o are filozofia cu ideea existenţei lui Dumnezeu.

Profesorul ateu face o pauză, după care se adresează unui student şi-i cere să se ridice în picioare.

- Eşti creştin, nu-i aşa?

- Da, domnule.

- Deci crezi în Dumnezeu.

- Da.

- E Dumnezeu bun?

- Da, domnule profesor.

- E Dumnezeu atotputernic? Poate face orice vrea?

- Desigur.

- Dar tu, eşti bun sau rău?

- Biblia spune că sunt rău.

Profesorul zâmbeşte cu înţeles, „Ah, Biblia iarăşi!”. Se gândeşte o clipă.

- Hai să încep uşor cu tine. Să zicem că unul din voi e bolnav, şi tu poţi să-l vimdeci. Să zicem că şti cum să-l vindeci. Îl ajuţi sau nu? Ai încerca să-l ajuţi?

- Desigur, domnule profesor.

- Deci eşti bun atunci.

- N-aş putea să spun lucrul acesta.

- De ce nu? Ajuţi un om bolnav, faci o faptă bună. De fapt, oricare din noi ar ajuta un bolnav dacă ar putea... dar Dumnezeu, care ziceţi că poate orice, de ce nu-l ajută?

Nici un răspuns.

- Ascultaţi ce vă spun: Dumnezeu nu-l ajută! Fratele meu a fost credincios şi a murit de cancer deşi se ruga în fiecare zi lui Isus să-l vindece. Cum poţi spune că Isus e bun atunci? Poţi să-mi răspunzi?

Nici un răspuns.

Profesorul îşi schimbă privirea în blândeţe. „Nu, sigur că nu poţi să-mi răspunzi!”. Ia paharul de pe catedră să bea apă, ca să-i dea timp studentului să cugete mai bine. „În filozofie trebuie să mergi încet cu începătorii. Hai s-o luăm de la capăt: E Dumnezeu bun?”

- Ăăă... da, domnule profesor!

- Dar Satana e bun?

- Nu.

- De unde vine Satana ăsta?

Studentul se fâstâceşte, apoi spune nesigur: „De la Dumnezeu!”

- Exact. Dumnezeu l-a făcut pe Satana, nu-i aşa, dacă le-a făcut pe toate? Profesorul îşi trece degetele uscăţive prin firele de păr rare, apoi se întoarce deodată spre studentul speriat. „Cred că ne vom distra grozav în semestrul acesta, domnilor. Ia spune-mi, băiete, există rău în lume?”

- Da, desigur că există.

- Bine ai zis. Răul este pretutindeni, dar am zis mai înainte că Dumnezeu le-a creat pe toate, aşa este?

- Da, domnule.

- Şi cine a creat răul din lume?

Nici un răspuns.

- Există boală în lume? Imoralitate? Ură? Lucruri urâte? Toate lucrurile acestea groaznice, există sau nu în lume?

- Da, domnule, spune studentul mişcându-se de pe un picior pe altul.

- Cine le-a făcut?

Din nou nici un răspuns.

Dintr-odată, profesorul ridică tonul şi începe să strige: „Cine le-a făcut pe acestea? Spune-mi, mă, că doar ai minte!” Apoi se apropie de student, şi cu degetul aproape în ochii acestuia îi strigă: „Dumnezeu, despre care zici că e bun, a făcut tot răul din lume, nu-i aşa?”

Studentul tace. Îşi pleacă ruşinat capul şi nu îndrăzneşte să-l privească în ochi pe profesor. Acesta se îndreaptă spre centrul clasei, ca o panteră gata să-şi termine prada. Clasa tace de piatră.

- Spune-mi, cum poţi să zici că Dumnezeu e bun, când a făcut tot răul din lume? În toate vremurile? Toată cruzimea, durerea, torturile, moartea, degradarea, suferinţa, toate făcute de un Dumnezeu care zici că e bun?

Nici un răspuns.

- Nu vezi? N-ai ochi să-ţi dai seama? (Din nou e lângă student şi i se adresează direct: „Mai e Dumnezeu bun?")

Studentul tace.

- Tinere, ia spune-mi, crezi în Isus Cristos?

Vocea studentului tremură şi spune încet: „Da".

Profesorul scutură din cap compătimitor. „Ştiinţa spune că avem cinci simţuri cu care poţi identifica şi observa lumea din jur. L-ai văzut pe Isus?"

- Nu, domnule profesor.

- L-ai auzit?

- L-ai atins, l-ai mirosit, l-ai gustat... sau ce să mai spunem, ai vreun simţ, vreo percepţie senzorială, oricare ar fi ea, cu care l-ai simţit pe Dumnezeu, pe Cristos acesta?

Studentul nu ştie ce să spună.

- Nu tăcea, spune-mi, l-ai simţit cu simţurile tale?

- Nu, domnule, mi-e teamă că nu l-am simţit.

- Aha, ţi-e teamă, dar totuşi crezi în El, nu-i aşa?

- ...da, domnule.

- Păi, asta e nebunie. Vei spune că asta e credinţă. Profesorul zâmbeşte iarăşi cu zâmbetul acela dinainte. După toate regulile ştiinţei, ale studiului empiric al naturii, al evenimentelor demonstrabile şi ale raţiunii, Dumnezeul în care crezi nu există! Ce ai de spus la aceasta? Unde este Dumnezeul tău acum?

Studentul îl priveşte ruşinat şi tace.

- Stai jos, te rog.

Profesorul se îndreaptă triumfător spre catedră. Clasa aşteaptă în tăcere nedumerită ce va urma. Pe cine mai ridică în picioare. Dar tocmai atunci, un alt student ridică mâna: „Domnule profesor, îmi permiteţi să spun şi eu ceva?”

Profesorul zâmbeşte: „Aha, încă un creştin naiv vrea să vorbească. Vino, vino băiete. Spune, să auzim şi noi ceva, că până acum n-aţi spus nimic”.

Tânărul al doilea se ridică şi spune cu voce sigură:

- Aţi prezentat câteva puncte foarte interesante, domnule, dar am şi eu câteva întrebări simple: Există căldură?

Profesorul se încruntă puţin, şi apoi zice:

- Sigur că există.

- Există frig?

- Sigur că da.

- NU, domnule profesor, nu există frig.

Profesorul face ochii mici. Clasa îngheaţă în tăcere. Studentul continuă:

- Puteţi avea câtă căldură vreţi, căldură mare, mega-căldură, temperaturi înalte, temperatură incandescentă, şi puteţi avea căldură mai puţină, foarte puţină, sau puteţi să nu aveţi căldură deloc, şi punctul acela este numit temperatura minimă sau punctul de zero absolut, -458 de grade, care înseamnă că nu există nici un fel de căldură. Dacă ar exista frig, ca entitate fizică, am putea coborî temperatura mai jos de zero absolut. Frig e un cuvânt pe care îl folosim pentru absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura o putem măsura în unităţi de temperatură, fiindcă, vedeţi, căldura este energie, frigul nu. Frigul nu e opusul căldurii, ci este absenţa căldurii.

Tăcere deplină în clasă. Profesorul simte că ar trebui să spună ceva, dar nu-i vine nimic în minte.

- Există întuneric, domnule profesor?

- Asta e o întrebare şi mai nebună. Ce este noaptea? Toţi ştim că este întuneric. Ce vrei să zici?

- Deci spuneţi că există întuneric?

- Da.

- Din nou sunteţi greşit, domnule profesor. Întunericul nu este decât absenţa luminii. Puteţi avea lumină puţină, lumină obscură, lumină normală, lumină puternică, lumină orbitoare, puteţi avea lumină continuă, lumină pulsantă, dar dacă nu aveţi lumină deloc, lucrul acesta îl numim întuneric. Aşa l-am definit noi oamenii. Dar întunericul nu există în sine. Dacă ar exista, aţi putea să faceţi întunericul mai întunecos, şi mi-aţi putea da un borcan de întuneric. Încercaţi dacă puteţi să-mi daţi un borcan de întuneric foarte întunecos!

În ciuda nervilor, profesorul zâmbeşte fals în faţa curajului acestui student. „Da, semestrul acesta o să ne distrăm de minune... dar spune-mi unde vrei să ajungi, tinere!"

- Da, domnule, punctul pe care vreau să-l subliniez este că premizele filozofice cu care aţi pornit discuţia sunt greşite, şi deci conluzia la care aţi ajuns este greşită de asemenea.

Profesorul se irită: „Ce premize greşite? Cum îndrăzneşti să...”

- Domnule, să vă explic ce vreau să spun.

Clasa e pur şi simplu încremenită.

- Explică, da, aşteptăm cu toţii să explici! – vorbeşte larg profesorul, încercând vădit să ia controlul situaţiei. Face semn cu mâna studentului să continue.

- Dumneavoastră consideraţi lucrurile din perspectiva dualităţii. De exemplu, există moarte şi viaţă, există rău şi bine, există un Dumnezeu bun, şi unul rău sau Satana. Îl consideraţi pe Dumnezeu ca ceva finit, ceva care poate fi măsurat. Domnule profesor, ştiinţa nu poate explica nici gândirea omenească. Foloseşte electricitatea, magnetismul, dar nu le-a văzut niciodată, şi nici nu le înţelege deplin. A considera moartea ca opusul vieţii înseamnă a nu vedea că moartea nu poate exista ca un lucru substantiv în sine. Moartea nu e opusul vieţii, ci, simplu, absenţa vieţii.

Tânărul ia un ziar ascuns pe sub caietele de pe banca unui coleg. „Aici e una din cele mai stricate şi imorale reviste care poate fi. Aţi întrebat dacă există imoralitate. Şi bineînţeles, răspunsul este, Există! E greşit: imoralitatea este absenţa moralităţii. Există nedreptate? Există, dar e doar un fel de a spune că nu e moralitate. Există rău? NU. Există doar absenţa binelui”.

Profesorul s-a făcut ca varul. De mânie, îşi strânge dinţii. Credinciosul continuă:

- Dacă există rău în lume, şi toţi suntem de acord că există, atunci Dumnezeu, dacă există ... (vorbeşte apăsat ca să ironizeze necredinţa profesorului), atunci Dumnezeu îngăduie lucrul acesta fiindcă vrea să îndeplinească ceva prin agenţia acestui rău. Ce credeţi că vrea să facă prin rău? Vrea să vadă dacă fiecare din noi, prin libera noastră voinţă e gata să-l caute, să-l aleagă.

Profesorul se adună puţin: „Ca om de ştiinţă în filozofie, nu văd de ce discutăm aici despre libera alegere. Ca realist, neg absolut existenţa lui Dumnezeu, sau orice alt factor teologic ca făcând parte din ecuaţia existenţei universului nostru observabil”.

- Aş fi zis că absenţa unui cod moral înscris de Dumnezeu în lume ar fi lucrul cel mai clar observabil în univers, continuă tânărul credincios netulburat. Ziarele de scandal fac milioane de dolari scriind despre lucrurile cele mai murdare. Ori, ne-aţi întrebat dacă există imoralitate, ca să ne arătaţi că nu există Dumnezeu. Dar prin aceasta aţi pronunţat deja o concluzie provenită dintr-un cod moral, care ne spune instinctiv că unele lucruri sunt morale şi altele nu. Nu credeţi că tocmai prin aceasta aţi dovedit că există Dumnezeu, domnule profesor?

- Spuneţi-mi, domnule profesor, îi învăţaţi pe studenţi că au evoluat din maimuţă?

- Dacă te referi la procesul de evoluţie naturală, da, îi învăţ.

- Aţi observat evoluţia vreodată cu ochii dumneavoastră?

Profesorul scoate un ţîîî prelung printre dinţi şi se uită în clasă ca să vadă dacă ţine cineva cu el.

- Domnule profesor, din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei, şi nici nu poate să-l dovedească a fi un proces care se desfăşoară astăzi în natură, nu înseamnă că predaţi în clasa aceasta părerea dumneavoastră, care pare să fie greşită? Astfel stând lucrurile, mai puteţi spune că sunteţi savant în filozofie?

- Trec cu vederea obrăznicia aceasta, tinere, având în vedere că discutăm teorii ipotetice. Ai terminat ce aveai de spus?

- Deci nu sunteţi de acord că Dumnezeu a creat un cod moral de conduită, dar folosiţi acest cod moral, cu toate că nu vreţi să-L recunoaşteţi pe Cel care a implantat codul acesta în noi. Iar, pe de altă parte, predaţi o teorie neverificabilă ca ceva ştiinţific pentru a combate existenţa unui Creator. Nu vi se pare că aceasta nu e deloc ştiinţă?

- Eu cred în ce există, aceasta este ştiinţa.

- Aţi spus deja, şi pe drept, că ştiinţa este studiul lucrurilor şi al fenomenelor observabile. Dar ştiinţa definită astfel are deja premize care sunt greşite...

- Ştiinţa e greşită? Băiete, fii atent ce spui!

Clasa începe să râdă, dar nimeni nu ştie de cine. Tânărul rămâne pe poziţie: „ca să continuu punctul pe care l-aţi subliniat adineauri cu colegul meu, să vă spun unde ajungem”. Tânărul îşi roteşte privirea în clasă: „E cineva aici care a văzut creierul domnului profesor?” Clasa tace. „A auzit cineva vreodată creierul vorbind ceva? L-a atins cineva? L-a mirosit cumva? Se pare că nimeni”.

Tânărul dă din cap ca şi cum ar fi fost foarte trist. „Se pare că nimeni din clasă nu a avut vreo percepere senzorială a creierului domnului profesor. Ei bine, după teoria dumneavoastră, domnule profesor, a regulilor ştiinţei, a studiului empiric al naturii, al evenimentelor demonstrabile şi a raţiunii, trebuie să tragem concluzia, şi vă rog, scuzaţi-mă, dar e teoria dumneavoastră! – creierul dumneavoastră nu există”.

Clasa izbucneşte în râs, iar tânărul creştin se aşează.

deci nu venii la mine sa-mi scrii romane copiate de pe net de undeva care nici tu nu le-ai citit,spune-mi cu cuvintele tale,daca vrei romane iti aduc si eu 100 de pagini....explicate tu singur....daca era sa scriu si eu tot cea am citit dadea simplu copy&paste si nu apucai sa citesti intr-o sapt

Stiu tot ceea ce e scris sus, nu am fat copy paste fara sa citesc(le-am citit de mult si unele chiar de mai multe ori, am pus ceea ce imi place si cu ce sunt deacord, as putea sa pun aici mult si bine, dar am pus ceea ce stiu si cunosc.

bishop a scris:dak esti cu stiinta , nu exista , dak esti cu religia ,exista , nu pot sa spun nimik deoarece nu stiu , nu am dovezi clare ............si inca ceva acolo sus exista ceva nu stim ce e , dar exista

Complect fals!!! Dumnezeu se releveaza si se vede in creatie, dar il vede numai cine vrea:
Prin stiinta, la laborator, nu s-a reusit sa se faca macar o celula vie doar cu materie moarta.
Ce sa iteleg: Celulele a aparut din senin, sau e un Creator. Cand ma uit la o cladire, automat imi dau seama ca exista un proiectant si unul care a zidit-o. Tot asa ar trebui sa ne gandim si in cazul pamantului si a tot ce se misca pe el.
Daca lasi un om singur in padure, de cand e mic, te asigur ca nu va civiliza animalele, si se va salbatici, deci omul nu evolueaza ci involueaza.
Dar, cand omnul nu il crede pe Dumnezeu crede orice. Asta e!

Exista Dumnezeu....voi cum credeti ca ati aparut asa din senin??

Miss Gi a scris:voi cum credeti ca ati aparut asa din senin??

Asta e alta poveste...

de ce sa fie alta poveste?

Glumeam ... in sensul ca perpetuarea speciei e una iar existenta unui Creator presupune inceputurile creatiei, dupa care a intervenit perpetuarea...

Crede si nu cerceta.

Miss GI nu inteleg care-i faza "Cum credeti ca ati aparut din senin" eu zic ca asta nu e o dovada ca dumnezeu exista sincer.Sunt credincios ma duc la biserica dar am deschis SUBsectiunea asta sa vad pareri si contradictii,dar tu nu te bazezi pe nicio teorie dar sustii ca exista dumnezeu.

Makaveli.........nu trebuie sa sustin vreo teorie sa zic ca dumnezeu exista...... eu cred in biblie.....si daca citesti acolo scrie ca exista dumnezeu,el a fost dintotdeauna........biblia spune ca toate lucrurile au fost facute prin el si nimic din ce a fost facut nu a fost facut fara el......

Makaveli`, nu trebuie sa ma bazez pe o terorie, ma bazez pe un fapt. Creatia este un fapt, evolutia e o teorie, dupa cum spunea si Darvin, ceva ce nu se poate demonstra.

cea mai buna dovada a existentei lui Dumnezeu este Biblia dupa parerea mea...dar vad ca in ziua de azi..sunt unii oameni care incearca sa contrazica Biblia..am vazut documentare pe discovery..si nu`mi vine sa cred !

pai fiti atenti.Biblia este si exagerata.Eu stiu ce vorbesc ca am citit pe foarte multe site-uri pe aceasta tema.Ia citit si voi putin pe niste site-uri si va veti schimba parerea.Pai normal ca sunt oameni care contrazic biblia aia sunt oamenii de stiinta care au cercetat au ceva dovezi clare si neclare.Acei oamenii stiu mai bine ca noi de pe acest forum si nu putem sa ne contrazicem cu ei.Deci repet nu am zis ca nu cred in Dumnezeu.Cred.Dar nimeni dintre noi (de pe acest forum) nu stie cu adevarat daca exista dumnezeu sau nu.

uite eu te contrazic.....eu stiu sigur ca exista dumnezeu....si vad cum el lucreaza in viatza mea....tu zici ca ai citit pe multe site-uri...da biblia ai citit'o?......si zici ca biblia este exagerata.....da-mi un exemplu.

bun,asta e parerea ta (EXISTA DUMNEZEU) nu am citit biblia doar pe sarite in schimb am citit altele.uite sunt atatia oameni pe lume vai de capu lor dumnezeu de ce nu ii ajuta pe acei oameni ?Si ii ajuta tocmai pe altii. (asta e o intreabare asa...)